Patru hoți moldoveni, încătușați după ce au furat zeci de litri de combustibil

Patru tineri, toți în vârstă de 21 de ani, au fost reținuți de oamenii legii după ce au furat zeci de litri de combustibil, dar și câteva aparate...

Patru tineri, toți în vârstă de 21 de ani, au fost reținuți de oamenii legii după ce au furat zeci de litri de combustibil, dar și câteva aparate de aer condiționat. Totul s-a întâmplat în ziua de vineri, 12 ianuarie curent, anunță Poliția Națională.

„Aceștia au pătruns pe teritoriul unei parcări unde staționau mai multe autocamioane și au sustras 120 de litri de combustibil din rezervoarele acestora. Între timp au observat într-o clădire, aflată în construcție, mai multe aparate de aer condiționat. Prin forțarea geamurilor au pătruns în interior și au sustras 10 aparate de aer condiționat, în valoare totală de 91 800 de lei. Polițiștii au mai stabilit că, a doua zi, tinerii au sustras din rezervoarele altor autocamioane, staționate la o stație PECO din același raion, o tonă de motorină”, transmit oamenii legii.

În urma perchezițiilor efectuate acasă la suspecți, polițiștii au depistat și ridicat lucrurile furate. Cât despre combustibil, jumătate a fost vândut. Tinerii, potrivit Poliției, riscă amendă de până la 67 500 lei sau pedeapsă cu închisoare de până la patru ani.

IMG_8387

In this article