Orheiul continuă să se dezvolte și să bucure locuitorii! La inițiativa primăriei locale, cu susținerea echipei lui Ilan Șor, au fost inaugurate, concomitent, trei curți în microraionul Nordic, pe adresa: strada Iachir, casele 15, 23 și 29. În aceste curți, în termene restrânse, au schimbat asfaltul, au reabilitat trotuarele, au montat bănci comode, au amenajat spații verzi, au creat o parcare cu 16 locuri și au instalat containere de gunoi.
Curțile arată ca și cum ar fi noi! Ce a fost aici mai devreme, nici nu dorim să ne amintim: asfaltul și pavajul era distrus, în timpul ploilor peste tot apăreau băltoace murdare. Curțile erau nu doar inconfortabile, dar și periculoase.
Ilan Șor i-a felicitat pe locuitorii microraionului. El a subliniat că aceasta e doar începutul, și că orașul Orhei are un potențial mare de a se dezvolta.
„Orhei este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din țara noastră, și sunt sigur că poate deveni unul dintre cele mai atractive din Europa. Dragostea mea față de Orhei și locuitorii acestuia este imensă, și eu promit că vom face totul ce ne stă în puteri pentru a transforma Orhei în cel mai frumos oraș din Europa”, a declarat Ilan Șor.
Localnicii și-au manifestat încântarea și recunoștința pentru schimbările pozitive din oraș.
“Îmi aduc aminte cum era orașul nostru acum câțiva ani. Străzile erau într-o stare proastă, curțile lăsau de dorit, iar spațiile publice erau neglijate. Astăzi, schimbările impresionează. Drumurile au fost reparate, curțile – amenajate, iar parcările publice și spațiile verzi adaugă frumusețe orașului nostru. Aceste eforturi fac orașul nostru mult mai plăcut pentru viață”, și-a împărtășit opinia un locuitor al curții.
„Aceste schimbări sunt uimitoare. Când îmi aduc aminte cum a fost orașul nostru câțiva ani în urmă, și îl compar cu ceea ce a devenit, pare o poveste. Străzile arată acum minunat, curțile s-au transformat în zone confortabile de odihnă, iar spațiile publice au devenit fermecătoare. Mă mândresc cu orașul nostru și cu ceea ce a devenit datorită acestor schimbări. Este un loc unde, cu adevărat, este plăcut să trăiești, și eu sunt sigură că viitorul orașului nostru va fi și mai minunat”, a remarcat o femeie.
În mod special bucură faptul că, regulat, sunt inaugurate noi proiecte de infrastructură, ceea ce a devenit caracteristic pentru Orhei. În fiecare zi, aici este ceva deschis și îmbunătățit. Aceste eforturi fac orașul mult mai modern. Din 2015, când conducerea orașului a fost preluată de echipa lui Ilan Șor, peste 90 % din infrastructură a fost deja modernizată.