Un tribunal din Rusia a condamnat luni o pensionară în vârstă de 72 de ani la o pedeapsă de cinci ani şi jumătate de închisoare, fiind acuzată că a distribuit două mesaje considerate a fi ostile ofensivei ruse din Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.
Serviciul de presă al tribunalului din oraşul Şahtîi, din regiunea Rostov (sud-vest), a declarat că Evghenia Maiboroda a fost găsită vinovată pentru „difuzare de informaţii false” despre armată şi a făcut apel la „acte extremiste”.
Ea va trebui să-şi ispăşească pedeapsa într-o colonie penitenciară în „regim obişnuit” pentru că „a publicat conţinut pe pagina sa de VKontakte”, echivalentul rusesc al Facebook.
Potrivit ONG-ului specializat Setevie Svobodi, care vine în ajutorul prizonierilor politici, acuzata a împărtăşit „informaţii despre numărul soldaţilor ruşi ucişi” şi un „video emoţionant” despre conflict.
Evghenia Maiboroda a explicat că a publicat aceste mesaje pentru că „fratele ei s-a trezit sub dărâmăturile unei clădiri distruse de tiruri la Dnipro”, în centrul-est al Ucrainei, a precizat ONG-ul pe Telegram.
Ea a pledat vinovată, dar a refuzat să recunoască că a acţionat din „ură”, aşa cum a susţinut acuzarea, a mai spus ONG-ul. De la începutul ofensivei Kremlinului în Ucraina, în februarie 2022, mii de ruşi care critică conflictul au fost condamnaţi la amenzi şi zeci de alte pedepse grele cu închisoarea.
Majoritatea figurilor opoziţiei ruse sunt în închisoare sau au fugit din ţară.