Oamenii legii au descins ieri, 7 iunie, cu noi verificări în raionul Briceni. În rezultat a fost reținut al doilea membru al unui grup criminal organizat. De la domiciliul acestuia s-au ridicat mijloace financiare și alte obiecte care vor servi în calitate de probe pe cauza penală.
Amintim că ieri, 7 iunie, oamenii legii a stabilit că un grup de persoane compus din cetățeni ai R. Moldova, împărțind în prealabil rolurile, urmărind scopul obținerii unui folos material în urma organizării migrației ilegale a cetățenilor ucraineni, au creat o schemă criminală bine organizată, potrivit căreia aceștia organizau transportarea, intrarea și șederea cetățenilor ucraineni în R. Moldova.
Din declarațiile victimelor, cetățeni ucraineni, pentru care a fost organizată migrația ilegală, s-a stabilit că aceștia ar fi achitat sume de 3.500 de dolari.