Lisnevschi: „Campania copy-paste a dlui Năstase poate aduce rezultate la vot, dar va aduce dezastru în administrarea Chișinăului”

Deşi a făcut o campanie bazată pe asocierea cu primarii orașelor românești mari, candidatul ACUM la funcţia de primar al capitalei nu a reuşit să fie suficient de...

Deşi a făcut o campanie bazată pe asocierea cu primarii orașelor românești mari, candidatul ACUM la funcţia de primar al capitalei nu a reuşit să fie suficient de convingător pentru chişinăueni. Este concluzia la care a ajuns sociologul Ian Lisnevschi, transmite politics.md

 „Andrei Năstase a făcut o campanie bazată pe asocierea cu primarii orașelor românești mari. Așa campanie permite arătarea unor costuri mici la CEC, dar nu cred că în realitate costurile acestui scenariu au fost mici. Se crează impresia că prin aceste asocieri echipa dlui Năstase a vrut să ascundă ceva, să sustragă atenția alegătorilor, mai ales a celor unioniști de la niște goluri sau probleme”, consideră Ian Lisnevschi. „Acest copy-paste poate aduce rezultate în campanie, dar probabil va aduce dezastru în administrarea Chișinăului”, a precizat sociologul.

În acelaşi timp, oponentul lui Năstase, Ion Ceban, s-a focusat pe nevoile concrete ale oamenilor, de aceea a reuşit să adune cu circa 9 mii de voturi mai mult, decât a obţinut PSRM.

„Ion Ceban a generat mai multe surprize. Prima e că a ignorat definitiv geopolitica. S-a focusat pe municipiu, pe nevoile oamenilor și pe programe de dezvoltare. Doi – a renunțat la simbolistica partidului, menționând că vrea să fie primar al tuturor chișinăuienilor, indiferent de preferintele lor politice. Înțelept pas. Trei – nu a răspuns la atacuri și nu a atacat. Patru – Ceban a arătat mai liberal și de dreapta decât cei care pretind a fi de dreapta. Această campanie i-a adus lui Ceban cu aproape 9 mii voturi peste PSRM, în timp ce oponentul lui Năstase a luat mai puțin decât ACUM”, constată sociologul citat.

Ian Lisnevschi a mai spus că lipsa programelor de administrare a Chișinăului a transformat campania într-o competiție de mesaje politice, care a dezbinat societatea și a determinat un vot politic, nu o apreciere administrativă.

In this article


Join the Conversation