La ce speră Preşedintele Igor Dodon

Preşedintele Igor Dodon şi-a reafirmat speranţa că actuala majoritate parlamentară şi guvernul va dura un mandat întreg. „Am reuşit să creăm o coaliţie între Partidul Socialiştilor şi Blocul...

Preşedintele Igor Dodon şi-a reafirmat speranţa că actuala majoritate parlamentară şi guvernul va dura un mandat întreg.

„Am reuşit să creăm o coaliţie între Partidul Socialiştilor şi Blocul ACUM. Am convenit să unim eforturile pentru a dezoligarhiza Moldova. Au trecut două luni de atunci. Nu sunt de acord cu cei care susţin că că sistemul oligarhic deja a fost distrus, iar noi ne-am îndeplinit sarcina. Sistemul se opune. Nu este atât de simplu. Aşteptările sunt foarte mari, cetăţenii vor ca toţi oficialii corupţi, toţi cei implicaţi în furtul de bani din sistemul bancar să fie imediat închişi. Şi noi vrem acest lucru, dar totul trebuie făcut în conformitate cu legea. Iar, asta necesită timp”, a spus Dodon.

În opinia sa, „este nevoie de a ajunge la un numitor comun, pentru ca actuala majoritate parlamentară şi guvernul să fie menţinute pentru toţi cei patru ani de mandat”.

„Agenda privind acţiunile viitoare ale coaliţiei dintre blocul ACUM şi PSRM a fost discutată în repetate rânduri în ultimele zile. Am găsit limbă comună în proporţie de 90-95%. Au mai rămas 2-3 puncte ce ţin o viziune diferită în ceea ce priveşte reformele. Trebuie să ajungem la un numitor comun să semnăm acest document şi mergem mai departe. Întotdeauna este uşor te uneşti împotriva cuiva. Dar, a venit momentul să ne unim de dragul unui scop comun, de a implementa reforme şi de a dezvolta ţara”, a spus Dodon.

El a subliniat importanţa implementării reformei justiţiei.

„În prezent, aceasta este principala noastră problemă. Trebuie să curăţim sistemul. În Moldova se spune „peştele de la cap se strică, dar de la coadă se curăţă”. Pentru sistemul de justiţie această expresie se atribuie doar parţial. Dacă „peştele se strică de la cap, acesta trebuie tăiat”.Ulterior, trebuie curăţat întregul sistem pentru a avea un sistem juridic independent, cinstit, transparent şi responsabil”, a spus Dodon.

Vorbind despre politica externă, preşedintele a subliniat că „toate documentele semnate anterior rămân în vigoare”.

„Menţinem Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, am restabilit relaţiile cu FMI şi alţi parteneri. Moldova trebuie să fie mai deschisă pentru comunicare cu partenerii externi, să menţină relaţiile atât cu Estul, cât şi cu Vestul”, a spus Dodon.

In this article


Join the Conversation