Ion Ceban, în inspecție la lucrările de reparație de pe strada Zelinski: Va fi reabilitată o suprafață de 3 mii de metri pătați

În pofida luptei cu coronavirus, lucrările de infrastructură din capitală continuă. Astfel, municipalitatea efectuează reparații de reabilitare a trotuarului de pe strada Zelinski.  O vizită în acest sens...

În pofida luptei cu coronavirus, lucrările de infrastructură din capitală continuă. Astfel, municipalitatea efectuează reparații de reabilitare a trotuarului de pe strada Zelinski. 

O vizită în acest sens a fost efectuată de către primarul Ion Ceban, pe tronsonul Decebal – Dacia, unde pe ambele sensuri sunt schimbate bordurile uzate și aplicat un nou strat de asfalt.

Suprafața ce va fi reabilitată este de 3 mii metri pătrați, iar în acest sens au fost alocate 2 milioane lei. Costul total al proiectului, inclusiv cu reparația părții carosabile, lucrări care au fost realizate, este de 7 milioane lei.

„Pe str. N. Zelinski, lucrările de reparație sunt preconizate a fi încheiate la sfârșitul lunii mai. Am comunicat astăzi cu muncitorii dar și cu locuitorii din preajmă despre problemele dar și așteptările lor. Muncim pentru a facilita accesul cetățenilor la o infrastructură modernă”, spune Ceban.

În prezent, în reparații mai sunt trotuarele din străzile: N. Testemițanu, bd. Moscova, M. Sadoveanu și aleea pietonală din bd. Mircea cel Bătrân.

 

In this article