Ion Ceban, către toți asistenții medicali, cu ocazia zilei profesionale: Mulțumesc pentru munca pe care o faceți și pentru contribuția în recuperarea bolnavilor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenților Medicali, primarul general Ion Ceban a venit cu un mesaj de felicitare. Edilul le-a mulțumit pentru munca pe care o depun și...

Cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenților Medicali, primarul general Ion Ceban a venit cu un mesaj de felicitare. Edilul le-a mulțumit pentru munca pe care o depun și a punctat importanța sacrificiului ce îl fac.

„Rolul dumneavoastră este important în echipa medicală și în procesul de îngrijire al pacienților, dar și în cel de consiliere și informare a acestora. Sunteți mereu alături de medici și împreună salvați vieți omenești, în ambulanță, în sala de triere a pacienților, sau în sala de operații. Sunteți cei care veghează mereu la patul pacienților, încercând să le alinați durerea cu o vorbă bună”, a punctat Ceban.

Amintim că în capitală este cea mai mică rată de îmbolnăvire a cadrelor medicale cu Covid-19. Din totalul personalului infectat, doar 13,1% sunt din Chișinău.

In this article