În vizita sa din Statele Unite, edilul Capitalei, Ion Ceban, s-a întâlnit și cu moldovenii stabiliți în Seattle. În cadrul întrevederii, primarul a vorbit despre proiectele realizate la Chișinău, inclusiv despre programul de sprijin pentru migranți.
”Am avut o întrevedere caldă cu conaționalii noștri care lucrează și trăiesc în Seattle. Am discutat despre Chișinău, despre proiectele pe care le facem acasă și am răspuns la toate întrebările. Am prezentat programul de suport al Primăriei Chișinău pentru tineri și migranți în deschiderea afacerii, pe care îl vom lansa curând”, a declarat Ion Ceban.
Edilul a prezentat și programul pentru diasporă, care, la fel, va fi lansat în curând.
”Programul presupune deschiderea unui birou pentru diasporă care va putea răspunde la întrebările legate de perfectarea actelor, referitor la locuințe și subiectele funciare, dar și alte întrebări pe subiecte de interes, precum educația, cultura, turismul”, a mai adăugat Ion Ceban.
Amintim, în cadrul vizitei în SUA, pe lângă întrevederile cu oficiali, aleși și oameni de afaceri din mai multe state americane, Ion Ceban a avut o întâlnire și cu moldovenii stabiliți în Chicago.