Încă o cauză de omor a fost expediată în instanța de judecată

La data de 01.11.2022, Procuratura raionului Fălești, a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui bărbat, învinuit de omor intenționat...

La data de 01.11.2022, Procuratura raionului Fălești, a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui bărbat, învinuit de omor intenționat (infracțiune prevăzută de art. 145 alin. (1) din Codul penal), produs într-un sat din raionul Fălești.
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație, întreprinse de angajații Procuraturii raionului Fălești și ai Inspectoratului de Poliție Fălești, s-a stabilit, că învinuitul, în timp ce se afla la domiciliul său dintr-un sat din raionul Fălești, în seara zilei de 28.09-29.09.2022, a intrat în conflict spontan cu un vechi prieten de al său, cauzat de consumul de alcool, în cadrul căruia, învinuitul, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, datorită stării de ebrietate alcoolică cu grad avansat, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele pe diferite regiuni ale corpului, în urma cărora, victima a decedat pe loc.
Îndată după comiterea omorului, pentru a tăinui urmele infracțiunii și pentru a se eschiva de răspunderea penală, făptuitorul a apelat la ajutorul unui consătean, cu care au încărcat cadavrul într-o roabă și l-au dus pe malul bazinului acvatic din același sat, unde l-au abandonat. Ulterior, au revenit la domiciliul învinuitului, unde au șters sângele victimei de pe podea și au incendiat hainele murdare de sânge ale învinuitului.
Precizăm că, în procesul audierilor, învinuitul și-a recunoscut pe deplin fapta comisă, în privința lui fiind aplicată măsura preventivă – arestul preventiv.
Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
In this article