Igor Dodon: Dialogul strategic stabilit între țările noastre oferă cadrul necesar pentru consolidarea în continuare a cooperării bilaterale dintre Republica Moldova şi SUA

Dialogul strategic stabilit între Republica Moldova și SUA oferă cadrul necesar pentru consolidarea în continuare a cooperării bilaterale dintre țările noastre. Declarația a fost făcută de președintele țării,...

Dialogul strategic stabilit între Republica Moldova și SUA oferă cadrul necesar pentru consolidarea în continuare a cooperării bilaterale dintre țările noastre. Declarația a fost făcută de președintele țării, Igor Dodon, în cadrul întrevederii cu delegația Departamentului de Stat al SUA, aflată în vizită în țara noastră, transmite Breaking News.

Oficialii au discutat despre colaborarea bilaterală în mai multe domenii de interes reciproc. Șeful statului a salutat activitatea grupurilor de lucru instituite în cadrul Dialogului strategic între țările noastre și a mulțumit pentru sprijinul SUA în promovarea reformelor în domeniul justiției, combaterea corupției, în consolidarea capacităților instituționale ale ministerelor și agențiilor din Republica Moldova.

Președintele moldovean a declarat că implementarea reformelor în justiție și lupta cu corupția este o prioritate pentru actuala guvernare.

„Aceste obiective majore vor fi realizate consecvent și transparent, conform unui model acceptat de partenerii externi, societatea civilă, profesioniștii din sistem, precum și de forțele politice – guvern și opoziție”, a spus președintele.

In this article


Join the Conversation