Guvernul propune ca, din 5 aprilie 2023, starea de urgență să fie prelungită în toată țara cu încă 60 de zile. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv în ședința din 29 martie 2023. Autoritățile își argumentează hotărârea aprobată prin amenințările existente la adresa securității naționale, în contextul războiul din Ucraina. Solicitarea de prelungire a stării de urgență urmează să fie prezentată Parlamentului spre aprobare.
„La capitolul securitate sunt relevate riscuri asociate cu războiul din Ucraina, cum ar fi survolarea neautorizată și periculoasă a spațiului aerian al R. Moldova de rachete și căderea acestora pe teritoriul nostru sau intensificarea fenomenului de migrațiune ilegală și altele, dar și lipsa perspectivelor pentru soluționarea sau diminuarea ostilităților militare.
Riscurile externe sunt completate de riscurile din interiorul țării, prin diverse manifestări și intensificări ale războiului hibrid, în formă de încercări de destabilizare, manipularea spațiului informațional și blocaje în sistemul judecătoresc”, a declarat Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne.
Rusia a început războiul împotriva Ucrainei, în primele ore ale zilei de 24 februarie 2022. Tot în acea zi, în R. Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile în legătură cu situația din Ucraina, care ulterior a fost prelungită cu câte 45 sau 60 de zile.