Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a semnat cu Memorandum de cooperare cu președintele Președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache.
Documentul, semnat luni, 27 martie, presupune schimbul reciproc de informații și de experiență în domeniul justiției constituționale.
„Semnarea Memorandumului a avut loc în cadrul unei întrevederi oficiale bilaterale dintre judecătorii ambelor state, fiind desfăşurată într-o zi ce comportă o conotaţie dublă: celebrarea Centenarului Constituției României Întregite 1923 -2023 și Ziua Unirii Basarabiei cu România. În acest sens, ne propunem să valorificăm prevederile Memorandumului prin cât mai multe activități în comun care ne vor fi utile în practică”, anunță reprezentanții Curții Constituționale.
Amintim că, judecătorii Curții Constituționale a Republicii Moldova au participat luni, 27 martie 2023, la București, la Adunarea solemnă dedicată aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite din 1923.