Procuratura raionului Ungheni, conduce urmărirea penală pe o cauză penală pornită pe faptul organizării migrației ilegale.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că în perioada anului 2023, un grup de persoane compus din cetățeni ai Ucrainei și ai Republicii Moldova, împărțind în prealabil rolurile, urmărind scopul obținerii unui folos material în urma organizării migrației ilegale a cetățenilor ucraineni spre spațiul Uniunii Europene, au creat o schemă criminală bine organizată, potrivit căreia, folosind statul Republica Moldova ca zonă de tranzit, organizează transportarea, intrarea și șederea cetățenilor ucraineni în statele membre ale Uniunii Europene.
Urmare a audierii unei victime, cetățean al Ucrainei, s-a constatat că la 18 mai 2023, aproximativ la orele 18:00, pe direcția localităților Pidvirivca (UKR) – Hlina (MDA), acesta, precum și altor persoane neidentificate la moment de organul de urmărire penală, le-a fost organizată migrația ilegală contra sumei de 5000 dolari SUA.
La data de 22 mai 2023, urmare a declarațiilor victimei, precum și a informațiilor stabilite pe cale operativă, inclusiv prin ridicarea înregistrărilor video de pe traseul parcurs de figuranți, au fost stabilite șase persoane, implicate în organizarea migrației ilegale, cercetată pe prezentul caz.
Au fost efectuate șase percheziții în locații din centrul și nordul țării, fiind reținuți patru dintre membrii grupului criminal organizat, cu ridicarea a două cartușe, a unui document de identitate românesc cu indici de falsificare, a trei autovehicule, a șase dispozitive de radiocomunicare, precum și a telefoanelor mobile utilizate în scop infracțional.
Printre persoanele reținute sunt doi polițiști de frontieră.
Cazul se investighează în continuare, urmând a fi stabilit locul aflării celorlalți membri ai grupului criminal organizat.