
Poliția a publicat noi detalii despre accidentul produs în noaptea de 23 spre 24 septembrie pe strada Calea Orheiului din Chișinău. Un tânăr de 22 de ani a ajuns cu Mercedesul într-un pilon al semaforului, după ce ar fi ignorat semnalele polițiștilor și ar fi continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cazul a avut loc în jurul orei 01:50. Un echipaj a observat Mercedesul în timp ce șoferul ar fi efectuat manevre periculoase și ar fi provocat zgomot excesiv.
Polițiștii susțin că șoferul nu a oprit la semnalele acestora și și-ar fi continuat deplasarea, inclusiv după ce ar fi trecut la culoarea roșie a semaforului.
Câteva minute mai târziu, pe strada Calea Orheiului, tânărul ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Mercedesul s-a tamponat lateral într-un pilon al semaforului. Momentul impactului a fost surprins de camera de bord a automobilului de serviciu al poliției.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că, în ultimii trei ani, șoferul a fost sancționat de 22 de ori pentru încălcări ale Regulamentului circulației rutiere. În prezent, acesta are șapte puncte de penalizare.
Polițiștii au documentat și alte două contravenții constatate în timpul intervenției. Pentru acestea urmează să fie aplicate sancțiunile prevăzute de legislație.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

