Fost bibliotecar și un alt fost deținut condamnați la ani grei de închisoare

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a obținut în instanța de judecată condamnarea la pedeapsa cu închisoarea pentru 14 și, respectiv, 13 ani a...

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a obținut în instanța de judecată condamnarea la pedeapsa cu închisoarea pentru 14 și, respectiv, 13 ani a doi bărbați recent eliberați condiționat din detenție, pentru infracțiunea de plantare, păstrare și vânzare de marijuana în proporții deosebit de mari.

Activitatea infracțională a celor doi a avut loc la sfârșitul anului 2018 – începutul anului 2019, la puțin timp după ce au fost eliberați condiționat din detenție. Unul din aceștia a fost condamnat anterior pentru infracțiune similară, iar al doilea și pentru viol, privare ilegală de liberate și violare de domiciliu.

Inculpații sunt originari din Chișinău și Cricova, cu vârsta de 40 și, respectiv, 33 de ani. Ambii au copii minori la întreținere. Aceștia se cunoșteau încă din penitenciar, atunci când unul din ei activa acolo în calitate de deținut-bibliotecar.

Însă, după eliberare din detenție, aceștia au inițiat și desfășurat activități interzise de lege – comercializarea marijuanei, păstrarea, dar și cultivarea acesteia. Procurorii PCCOCS au demonstrat în fața judecătorului aceste fapte prin probe rezultate inclusiv din interceptări telefonice, declarații ale martorilor, dar și depoziții ale investigatorului sub acoperire, căruia inculpații i-au vândut droguri. Prin urmare, la solicitarea procurorilor, aceștia au fost plasați în arest preventiv, până la intrarea în vigoare a sentinței, iar în termenul pedepsei cu închisoarea la care au fost condamnați, au fost incluse și perioadele neispășite din condamnările precedente.

In this article

Join the Conversation