Finlanda va prelungi măsura privind închiderea frontierei cu Federația Rusă până pe 11 februarie, a transmis joi Ministerul de Interne, confirmând rapoartele anterioare conform cărora toate punctele de trecere vor rămâne închise, scrie Rador.
Ministrul Agriculturii și Pădurilor, Sari Essayah, a declarat miercuri pentru postul național de televiziune YLE că granița, programată a se redeschide pe 15 ianuarie, va rămâne închisă.
Finlanda și-a închis frontiera cu Rusia la sfârșitul anului trecut, ca răspuns la un flux tot mai mare de solicitanți de azil, despre care a spus că este o măsură orchestrată de Moscova, acuzație pe care Kremlinul o neagă.
Când două puncte de trecere a frontierei s-au redeschis pentru scurt timp în decembrie, peste 300 de solicitanți de azil au intrat dinspre Rusia în două zile, a anunțat serviciul finlandez de frontieră, după care Finlanda a închis întreaga graniță pentru încă o lună.
„Pe baza informațiilor colectate de autorități, este probabilă amenințarea ca fenomenul să repornească și să se extindă așa cum s-a întâmplat anterior”, a transmis joi Ministerul de Interne printr-un comunicat.