Filip a dezvăluit cum și-au motivat unii deputați plecarea din PDM: De ce mai stăm dacă nu poate fi rezolvată o problemă la procuratură or la judecătorie?

Președintele PDM, Pavel Filip, spune că cei care au plecat din partid s-au obișnuit cu faptul că formațiunea le oferea anumite pârghii pentru interesele personale. Declarațiile politicianului au...

Președintele PDM, Pavel Filip, spune că cei care au plecat din partid s-au obișnuit cu faptul că formațiunea le oferea anumite pârghii pentru interesele personale. Declarațiile politicianului au fost făcute în contextul ultimelor evenimente care au avut loc în formațiune, notează IPN.

„Pot să vă spun despre discuțiile pe care le aveam cu o parte din cei care au plecat: „De ce mai stăm noi în această coaliție dacă nu poate fi rezolvată o problemă la procuratură or la judecătorie?” Cei care s-au deprins că PDM este o formațiune care poate rezolva problemele personale sau poate ajuta financiar, vor pleca în continuare din PDM. Vor rămâne cei care împărtășesc aceleași valori și viziuni. Partidul vine în Parlament să ajute această țară, să rezolve problemele cetățenilor”, a declarat Filip.

Precizăm că recent deputatul Ruxanda Glavan a părăsit PDM și a aderat la grupul parlamentar PROMoldova. În martie 2020, soțul lui Glavan, viceguvernatorul BNM, Aureliu Cincilei, a fost reținut în dosarul furtului bancar. Acesta a fost eliberat, pentru că ar fi colaborat cu ancheta.

 

In this article