Femeie din Ungheni, condamnată la 9 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane. A recrutat trei femei pentru exploatare sexuală în Milano, Italia

La 28 martie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Ungheni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Ungheni. Potrivit sentinței, o femeie în vârstă...

La 28 martie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Ungheni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Ungheni.

Potrivit sentinței, o femeie în vârstă de 42 de ani, originară din raionul Ungheni, a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane (art.165 alin.2 lit.b), d) din Codul penal), cu privarea de dreptul de a deține funcții și de a exercita activități legate de gestionarea resurselor umane pe un termen de 4 ani.
Procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că, în perioada anului 2010, inculpata aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova, în urma unei înțelegeri prealabile cu concubinul său, de naționalitate albanez, și cu un conațional al acestuia, urmărind scopul exploatării sexuale comerciale a persoanelor, prin înșelăciune, au recrutat o femeie în orașul Milano, Italia, unde, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, au exploatat-o sexual în scop comercial, o perioadă de aproximativ 2 ani.
Tot inculpata, în perioada lunii ianuarie 2011, împreună cu ceilalți doi complici, prin înșelăciune, sub pretextul angajării în câmpul muncii cu un salariu atractiv, a recrutat încă două victime și le-a transportat în or. Milano, Italia, unde victimele au fost cazate într-un local, le-au fost luate actele, fiind înlocuite cu alte documente false, și impuse să practice prostituția până în luna noiembrie 2011.
Aceeași inculpată, în primăvara anului 2011, aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova, prin înțelegere prealabilă cu ceilalți doi făptuitori, urmărind același scop infracțional au mai recrutat o victimă și au transportat-o în aceeași locație, unde au impus-o să se prostitueze timp de aproximativ 5-6 luni.
Inculpata a pledat nevinovată.
În privința inculpatei, instanța de judecată a aplicat măsura preventivă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Remarcăm că ceilalți doi participanți la comiterea infracțiunii au fost condamnați anterior în Italia.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă:

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

In this article