Femei antreprenoare câștigătoare în cadrul Programului Femei în Afaceri

„Este foarte important și în continuare să oferim oportunități de promovarea și impulsionare a creșterii numărului femeilor în afaceri. Susțin cu drag femeile care au deschis sau planifică...

„Este foarte important și în continuare să oferim oportunități de promovarea și impulsionare a creșterii numărului femeilor în afaceri. Susțin cu drag femeile care au deschis sau planifică să deschidă afaceri aici, acasă. Antreprenoriatul femenin rămâne a fi o prioritate a Guvernului Republicii Moldova. Orice afacere înseamnă mai multe locuri de muncă și creștere economică”, a menționat Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, la evenimentul de semnare a contractelor de finanțare cu 101 femei antreprenoare câștigătoare ale proiectelor investiționale selectate în cadrul Programul Femei în Afaceri (PFA), gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), transmite Breaking News cu referire la democracy.md.

Proiectele acceptate spre finanțare vor beneficia de granturi în valoare de 14,2 milioane de lei. Astfel, acestea vor stimula investiții de 23 de milioane de lei în economia națională și vor crea peste 380 locuri noi de muncă.

Aproximativ 63% dintre proiectele investiționale sunt din industria prelucrătoare, 29% vor presta servicii în domeniul IT, contabilitate, asistență medicală, servicii educaționale pentru copii, etc., iar 8% dintre antreprenoare planifică să investească în agricultură.

„Toate cele 101 proiecte acceptate spre finanțare sunt diferite, dar vin să contribuie la dezvoltarea societății în care trăim, iar acest lucru este extrem de necesar. Mă bucur că femeile aleg să dezvolte afaceri în domenii precum IT, producție cinematografică, servicii veterinare, publicitate, contabilitate, asistență medicală și multe alte domenii importante”, a spus Chiril Gaburici.

ODIMM a anunțat lansarea celui de-al treilea apel de proiecte în Cadrul Componentei II a Programului-pilot „Femei în afaceri”. La concurs pot aplica întreprinderile înregistrate de la 0 la 24 luni, gestionate de femei. Dosarele pentru Concursul de granturi pot fi depuse începând cu data de 20 decembrie până la 31 ianuarie, formularul de aplicare va fi disponibil pe www.odimm.md.

Până în prezent au fost desfășurate 2 apeluri de proiecte în cadrul cărora au fost selectate pentru subvenționare în total 201 proiecte investiționale.

In this article


Join the Conversation