Edilul capitalei: Partidele „pro-UE au furat 1 miliard de euro în 2009-2014

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a vorbit despre care partide sunt pro-UE și care nu în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.md. Edilul a criticat dur forțele...

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a vorbit despre care partide sunt pro-UE și care nu în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.md. Edilul a criticat dur forțele politice care se declară autentic europene, dar care au fost implicate în furtul miliardului și concesionarea aeroportului.

„Tot ce a fost autentic european până acuma. Mă scuzați, poate greșesc, dar din cite îmi aduc aminte eu, autentic european, în perioada 2009-2014 au furat 1 miliard de euro. Au concesionat aeroportul, inclusiv cei care, pentru că astăzi am văzut alt nume, dar nu sunt toate numele, pentru că noi știm. Ședința de guvern este publică. Noi am văzut cine a ridicat mâna și au fost printre cei care au ridicat mâna, inclusiv cei care conduc astăzi statul, primele persoane în stat. Deci nu nimeni altcineva”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a mai spus că el demonstrează prin fapte că este pro-european și că face ca lucrurile să se întâmple în format european la Chișinău.

„Eu prin fapte, demonstrez ceea ce fac în fiecare zi. Cei care îi vorbesc aduc Europa acasă, până când vorbesc despre faptul că aduc Europa acasă. Eu fac ca lucrurile să se întâmple în format european aici, poate nu suficient, încât nu-i de ajuns. Da, dacă am avea tot potențialul și nu ar fi fost aceste crize în care nu ne a ajutat nimic, ne-am descurcat noi de sine stătător. Astăzi, infrastructura, astăzi pe ceea ce ține de transparență astăzi, pe ceea ce ține de lupta cu corupția. Haideți, iată, din prisma asta să analizăm cine și ce fel de rezultate are, iar oamenii să-i lăsăm să decidă cine este european în acest sens și cine nu e european în acest sens”, a adăugat Ion Ceban.

In this article