Două pungi cu droguri, depistate în cadrul perchezițiilor la Cahul

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au efectuat percheziții în cadrul unei cauze penale pornite pe...

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au efectuat percheziții în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul scoaterii prin contrabandă de pe teritoriul Republicii Moldova a drogurilor (cannabis). 

Astăzi, 21 decembrie 2022, au fost efectuate percheziții în orașul Cahul, la domiciliul și în mijlocul de transport al unei persoane în vârstă de 28 de ani, vizate în cauza penală.

În rezultatul perchezițiilor, au fost depistate două pungi din plastic cu droguri (cannabis), în cantități deosebit de mari.

Urmare celor depistate a fost solicitată intervenția Inspectoratului de Poliție Cahul, pentru cercetarea cazului conform competenței teritoriale.

Ulterior avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație urmează să facă publice informații suplimentare, cu asigurarea drepturilor părților.

In this article