Dosarul Laundromat: Deputații îl cheamă “la covor” pe consilierul Maiei Sandu, Veaceslav Negruță

Veaceslav Negruța, actualul consilier al preşedintelui Republicii Moldova în domeniul economic, urmează să fie citat la Comisia “Laundromat”, pentru a oferi detalii despre adoptarea unor modificări legislative care...

Veaceslav Negruța, actualul consilier al preşedintelui Republicii Moldova în domeniul economic, urmează să fie citat la Comisia “Laundromat”, pentru a oferi detalii despre adoptarea unor modificări legislative care au permis spălătoria de bani prin sistemul judiciar și bancar al țării noastre, schemă ce ar fi fost realizată de Veaceslav Platon. Decizia privind citarea lui Negruța a fost luată după audierea fostului democrat Valeriu Guma, ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova, informează Parlamentul, transmite telegraph.md.

“A fost creată o breșă prin care banii proveniți din anumite activități ilicite să poată traversa sistemul financiar-bancar din Moldova și ajunge în zonele offshore, a specificat Inga Grigoriu, președintele Comisiei “Laundromat”, cu trimitere la declarațiile din presă ale unor foști funcționari.

A fost menționat faptul că au existat mai multe amendamente, unul dintre care fiind înaintat de Valeriu Guma. Ex-deputatul l-a calificat drept judicios și că acesta urmărea scopul de a debloca activitatea oamenilor de afaceri. Potrivit spuselor sale, amendamentul său nu a avut ca scop privarea instituțiilor de resort de dreptul de a suspenda tranzacțiile suspecte.

În cadrul adierilor, s-a menționat că un alt amendament a fost înaintat de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCCEC), actualmente – Centrul Național Anticorupție (CNA).

Pentru a face mai multă lumină în subiectul respectiv, Comisia ”Laundromat” intenționează să solicite informații de la ex-directorul CCCEC Viorel Chetraru, ex-președintele Comisiei economie, buget și finanțe al Parlamentului Veaceslav Negruța, ex-vicedirectorul CNA Cristina Țărnă”, a transmis Parlamentul prin intermediul unui comunicat de presă.

Amintim că pe 29 martie 2016 printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție (CSJ), fostul ministrul al Finanțelor, Veaceslav Negruța, actualul consilier al Maiei Sandu, era condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz de serviciu, cu lipsirea de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de cinci ani.

Negruța a fost învinuit de faptul că, în perioada când ocupa funcția de ministru, nu a luat decizia de a ataca la CSJ o hotărâre judecătorească a Curţii de Apel (CA) Chişinău, prin care Pantelei Sandulachi, deputat în primul Parlament, pe atunci membru al PLDM, partid care-l delegase pe Negruța în funcția de ministru, primea 400 de mii de euro drept despăgubiri, dar şi pentru că a permis executarea hotărârii când aceasta nu era încă definitivă. În consecinţă, 400 de mii de euro, echivalentul la acea oră a 6,2 milioane de lei, au ajuns pe conturile lui Sandulachi. Deşi, ulterior, CSJ anula acea hotărâre, precizând că fostul deputat merita doar o mie de euro, banii care i-au intrat în conturi nu au mai fost recuperaţi, scrie zdg.md

In this article