Un moldovean a lipit de gambe două pașapoarte falsificate

Un cetăţean moldovean, reținut de polițiștii de frontieră cu două pașapoarte biometrice moldovenești, falsificate, ascunse pe gambe. În data de 06 aprilie, în jurul orei 18.00, în Punctul...

Un cetăţean moldovean, reținut de polițiștii de frontieră cu două pașapoarte biometrice moldovenești, falsificate, ascunse pe gambe.

În data de 06 aprilie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova, cetățeanul moldovean, în vârstă de 37 de ani.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse pe gambele persoanei, două paşapoarte biometrice cu însemnele autorităților din Republica Moldova. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, P.V. a declarat că a fost contactat de un cetăţean din R.Moldova, care i-a înmânat documentele şi trebuia să le transporte în Turcia unde urma să le predea unei persoane.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

In this article