Deputat, despre deciziile CC: Plahotniuc-Șor vrea să captureze din nou țara, iar pentru aceasta are nevoie să blocheze plățile pentru salarii și pensii

Tandemul Plahotniuc-Șor vrea să captureze din nou țara. Despre aceasta scrie deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, ca reacție la decizia Curții Constituționale (CC) de a suspenda procedura de intrare...

Tandemul Plahotniuc-Șor vrea să captureze din nou țara. Despre aceasta scrie deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, ca reacție la decizia Curții Constituționale (CC) de a suspenda procedura de intrare în vigoare, a Legii privind acordarea de către Federația Rusă a unui credit de 200 de milioane de euro Republicii Moldova. Decizia fost luată în baza sesizării depusă grupul Candu.

Odnostalco susține că păpușarii reali la tot ce se întâmplă acum la CC, unde a fost pusă în funcția de președinte Domnica Manole, o apropiată cu rădăcini a lui Andrei Năstase, sunt fugarii Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.

”Vă mai amintiți despre rolul lui Sergiu Sîrbu în raport cu precedenta componență a Curții Constituționale? Da, da, acel Sergiu Sîrbu, care pregătea hotărârile CC în perioada tentativei loviturii de stat. El și-a păstrat rolul de mesager la Curte. Să nu credeți că scrie doar adresări. Sîrbu are acum un rol de piuliță la tot ce se întâmplă la Curtea Domnicăi, iar păpușarii din spate și beneficiarii reali la ce se întâmplă sunt Plahotniuc și Șor”, susține Odnostalco.

Potrivit socialistului, scopul acestor oligarhi, care au ținut statul capturat aproape 10 ani și au furat miliarde de lei din sistemul bancar, Aeroportul Chișinău, este să-și apere banii de la aeroport care sunt percepuți din taxa pentru fiecare pasager.

”Poate pentru Plahotniuc și Șor, câteva sute de milioane de lei din taxa de la Aeroport, nu e o sumă prea mare, dar pentru bugetul de stat, care are nevoie de acești bani ca să ajute cetățenii, e mult. „Diaspora” vrea să captureze din nou țara, iar pentru aceasta are nevoie să blocheze plățile pentru salarii și pensii, să nu existe niciun sprijin al Guvernului pentru afaceri, să dispară cât mai multe locuri de muncă. Pe fundal de criză, ei speră mult să captureze din nou țara, ca să o mulgă în continuare ca pe o vacă ce le aduce miliarde în buzunarele lor”, afirmă Odnostalco.

La solicitarea grupului Candu, Curtea Constituțională  a suspendat joi acțiunea, inclusiv procedura de intrare în vigoare, a Legii privind acordarea de către Federația Rusă a unui credit de 200 de milioane de euro Republicii Moldova. În aceiași zi, judecătorul Vladimir Țurcan a fost destituit din funcția de președinte al CC, în locul acestuia a fost numită Domnica Manole.

In this article