De ce oamenii de rând nu pot zbura din Chișinău, iar VIP-urile pot face asta?

La începutul lunii curente, autoritățile s-au grăbit să anunțe că pe perioada stării de urgență, declanșată în legătură cu situația tensionată din regiune și războiul din Ucraina, spațiul...

La începutul lunii curente, autoritățile s-au grăbit să anunțe că pe perioada stării de urgență, declanșată în legătură cu situația tensionată din regiune și războiul din Ucraina, spațiul aerian al Republicii Moldova va rămâne închis, în scopul asigurării siguranței și securității aviației civile.

Totuși, au fost admise o serie de zboruri exceptate, potrivit prevederilor Dispoziție nr.1 din 24 februarie 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în următoarele cazuri:

  • zboruri de repoziționare a aeronavelor civile a operatorilor aerieni naționali și străini;
  • zborurile de transport aerian comercial de mărfuri și poștă a operatorilor aerieni naționali și străini;
  • zborurile umanitare, de repatriere și de urgențe medicale;
  • pentru alte cazuri justificate, circumscrise stării de urgență

La fel, autoritățile au uitat să menționeze că în timp ce o bună parte din cetățeni vor suferi în urma deciziei CSE și vor fi nevoiți să găsească soluții mult mai costisitoare pentru a ajunge la destinația dorită, oficialii străini care vizitează Republica Moldova, nu vor fi scutiți de plăcerea de a se bucura de serviciul Aeroportului Internațional Chișinău și nu vor fi nevoiți să mai circule câteva ore din Iași până la Chișinău.

Mai exact, în ultimele trei săptămâni, Aerportul din Chișinău a deservit circa 180 de curse aeriene dintre care doar 1/3 au fost curse cargo. Celelalte două treimi din curse au fost curse de pasageri, inclusiv VIP-uri și delegații.

Un astfel de exemplu reprezintă vizita oficială a Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony J. Blinken care a ajuns în noaptea de 6 martie curent, direct la Chișinău, unde a avut întrevederi cu Președintele țării Maia Sandu, Prim-ministrul Natalia Gavriliță și ministrul de externe Nicu Popescu.

Asemenea vizite ale oficialilor vor continua și în următoarele zile, ori printr-un comunicat de presă, Președinția Republicii Moldova informează că Președintele Maia Sandu, urmează să se întâlneascp la începutul săptămânii viitoare cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, și cu Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis. Cei doi șefi de stat sunt așteptați la Chișinău, în vizite de lucru în zilele de 21, respectiv 22 martie.

Amintim că, Bloggerul Dragoș Galbur, stabilit de mai mulți ani în străinătate, a scris recent pe pagina sa de Facebook că este deranjat de faptul că zborurile nu sunt permise pentru toți, fără excepție.

„Văd că apar tot felul de excepții pentru anumite avioane, unele cu ajutor umanitar, altele curse charter pentru refugiați, apoi oficialii ăștia europeni care s-au trezit toți odată că există așa stat ca Republica Moldova. Nu-mi place – ori închideți pentru toți, fără nicio excepție, ori deschideți spațiul aerian în regim normal, dacă tot nu ezitați să ieșiți zilnic la TV să ne spuneți să stăm calm că nu ne paște niciun pericol. Când repeți zilnic că Republica Moldova nu este în planurile rușilor, dar închizi repede spațiul aerian de frică, zău că arăți a prost”, a scris Galbur.

Totodată, Dragoș Galbur susține că se apropie perioada sărbătorilor pascale, iar miile de moldoveni din străinătate, care vor să vină acasă, vor întâmpina dificultăți, având în vedere că zborurile către Chişinău au fost redirecţionate la Iaşi.

„Vine Paștele, în aprilie. Ai închis spațiul aerian până pe 25. Cum vor ajunge acasă zecile de mii, poate chiar sute de mii de oameni? Deja prevăd ce va fi la Albița și Sculeni. Mi-am luat bilet la Chișinău, dar m-au redirecționat la Iași. Și încearcă să mă cumpere cu transport gratuit de la Iași la Chișinău. Păi frate, după patru ore de zbor, nu cred că mai am chef să mai fac 2-3 ore cu autocarul până la Chișinău, și de acolo încă 2 ore la Bălți, de asta și am dat sute de euro la avion! Mai pe scurt, fix ca în pandemie, avem reguli, dar nu se aplică pentru toți, pentru că mereu „cineva e cineva, iar cineva nu-i cineva”, a mai scris Dragoș Galbur.

La fel, bloggerul Eugen Luchianiuc se întreabă de ce oamenii de rând nu pot zbura din Chișinău, iar demnitarii și cetățenii altor state pot face asta.

„De ce oamenii de rând nu pot zbura din Chișinău, iar demnitarii și cei cu cetățenie a Israelului au voie? Există lucruri pe care eu, totuși, nu le prea înțeleg. Zboară spre Chișinău doar ajutoare umanitare și demnitari care se perindă, câte două delegații pe zi. Alaltăieri a fost președintele României. Ieri a fost președintele nostru. Vin oameni care ar trebui să fie mai protejați decât orice locuitor de rând al Moldovei. Sunt sigur că asta se poate face pentru toți. Sau poate… cineva de la Iași i-a rugat pe cei de la Chișinău să îi ajute să facă rublet. Mai ales că cei de la Iași au ieșire bună la Filat”, a scris Luchianiuc pe pagina sa de Facebook.

Precizăm că, pe parcursul săptămânii curente, reprezentanții Guvernării, printre care Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco și Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu, au declarat într-un glas că spațiul general al Republicii Moldova va rămâne închis.

In this article