Cetățenii moldoveni din diasporă le cer autorităților să permită reluarea zborurilor de pe Aeroportul Chișinău

Mai mulți cetățeni moldoveni, inclusiv din diasporă, bloggeri și alți internauți le cer autorităților să anuleze decizia prin care a fost închis spațiul aerian al Republicii Moldova și...

Mai mulți cetățeni moldoveni, inclusiv din diasporă, bloggeri și alți internauți le cer autorităților să anuleze decizia prin care a fost închis spațiul aerian al Republicii Moldova și să permită zborurile civile dinspre și spre țara noastră. Asta în condițiile în care restricțiile de zbor impuse în contextul situației din Ucraina sunt trecute cu vederea atunci când este vorba despre organizarea curselor charter pentru demnitarii străini care ne vizitează țara, transportarea refugiaților ucraineni sau a ajutoarelor umanitare.

Bloggerul Dragoș Galbur, stabilit de mai mulți ani în străinătate, a scris pe pagina sa de Facebook că este deranjat de faptul că zborurile nu sunt permise pentru toți, fără excepție.

„Văd că apar tot felul de excepții pentru anumite avioane, unele cu ajutor umanitar, altele curse charter pentru refugiați, apoi oficialii ăștia europeni care s-au trezit toți odată că există așa stat ca Republica Moldova. Nu-mi place – ori închideți pentru toți, fără nicio excepție, ori deschideți spațiul aerian în regim normal, dacă tot nu ezitați să ieșiți zilnic la TV să ne spuneți să stăm calm că nu ne paște niciun pericol. Când repeți zilnic că Republica Moldova nu este în planurile rușilor, dar închizi repede spațiul aerian de frică, zău că arăți a prost”, a scris Galbur.

Totodată, Dragoș Galbur susține că se apropie perioada sărbătorilor pascale, iar miile de moldoveni din străinătate, care vor să vină acasă, vor întâmpina dificultăți, având în vedere că zborurile către Chişinău au fost redirecţionate la Iaşi.

„Vine Paștele, în aprilie. Ai închis spațiul aerian până pe 25. Cum vor ajunge acasă zecile de mii, poate chiar sute de mii de oameni? Deja prevăd ce va fi la Albița și Sculeni. Mi-am luat bilet la Chișinău, dar m-au redirecționat la Iași. Și încearcă să mă cumpere cu transport gratuit de la Iași la Chișinău. Păi frate, după patru ore de zbor, nu cred că mai am chef să mai fac 2-3 ore cu autocarul până la Chișinău, și de acolo încă 2 ore la Bălți, de asta și am dat sute de euro la avion! Mai pe scurt, fix ca în pandemie, avem reguli, dar nu se aplică pentru toți, pentru că mereu „cineva e cineva, iar cineva nu-i cineva”, a mai scris Dragoș Galbur.

Postarea lui Galbur a atras mai multe reacții din partea internauților, care împărtășesc ideea potrivit căreia zborurile trebuie reluate. Potrivit lor, faptul că unii dintre cei mai păziți oameni din lume, printre care secretarul de stat al SUA, Antony Bliken, au vizitat fără probleme Republica Moldova demonstrează că riscurile pentru siguranța zborurilor sunt minime.

Totodată, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a menționat că decizia privind închiderea spațiului aerian al Republicii Moldova este una stranie.

Și bloggerul Eugen Luchianiuc se întreabă de ce oamenii de rând nu pot zbura din Chișinău, iar demnitarii și cetățenii altor state pot face asta.

„De ce oamenii de rând nu pot zbura din Chișinău, iar demnitarii și cei cu cetățenie a Israelului au voie? Există lucruri pe care eu, totuși, nu le prea înțeleg. Zboară spre Chișinău doar ajutoare umanitare și demnitari care se perindă, câte două delegații pe zi. Alaltăieri a fost președintele României. Ieri a fost președintele nostru. Vin oameni care ar trebui să fie mai protejați decât orice locuitor de rând al Moldovei. Sunt sigur că asta se poate face pentru toți. Sau poate… cineva de la Iași i-a rugat pe cei de la Chișinău să îi ajute să facă rublet. Mai ales că cei de la Iași au ieșire bună la Filat”, a scris Luchianiuc pe pagina sa de Facebook.

În context, Vicepremierul Andrei Spînu a declarat pentru presă că se analizează o opțiune care ar putea permite deschiderea spațiului aerian pentru Moldova începând cu săptămâna viitoare.

In this article