Cinci persoane au decedat în urma accidentelor rutiere produse în ultimele zile

În ultimele trei zile ale săptămânii trecute, din cauza șoferilor imprudenți, pe teritoriul țării s-au produs 19 accidente rutiere soldate cu 20 de persoane traumatizate și cinci persoane...

În ultimele trei zile ale săptămânii trecute, din cauza șoferilor imprudenți, pe teritoriul țării s-au produs 19 accidente rutiere soldate cu 20 de persoane traumatizate și cinci persoane decedate.

Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, în perioada 6-8 decembrie, inspectorii au constatat peste două mii de încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere. Cei mai mulți dintre șoferi, aproape 900, au depășit limita de viteză. Printre alte încălcări se mai numără nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și neacordarea priorității de trecere etc.

Totodată, aproape 50 de conducători au fost înlăturați de la volanul mașinii fiind în stare de ebrietate. Din numărul total de conducători auto depistați în stare de ebrietate, 12 șofau pe străzile capitalei, doi dintre ei în stare de ebrietate narcotică.

Conducerea în stare de ebrietate și deplasarea cu viteză excesivă – sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

In this article


Join the Conversation