Spania a devansat Italia pentru a deveni cea mai sănătoasă ţară din lume, potrivit ediţiei din 2019 a clasamentului Bloomberg Healthiest Country Index, care evaluează 169 de economii, conform factorilor care contribuie la starea generală de sănătate, transmite Breaking News cu referire la Agerpres.ro.
Alături de Spania şi Italia, pe primele zece poziţii se mai regăsesc alte patru state din Europa: Islanda (locul 3), Elveţia (locul 5), Suedia (locul 6) şi Norvegia (locul 9).
Japonia este cea mai sănătoasă ţară din Asia, urcând pe locul patru, de trei locuri faţă în precedenta ediţia a clasamentului, şi a devansat Singapore, locul opt. Australia şi Israel se numără şi ele printre primele zece cele mai sănătoase ţări ale lumii, ocupând locurile şapte respectiv zece.
Bloomberg Healthiest Country Index evaluează cele 169 de ţări pe baza unor variabile precum durata de viaţă şi impune penalităţi pentru riscurile la adresa sănătăţii precum fumatul şi obezitatea. De asemenea, sunt luate în considerare factorii de mediu precum accesul la apă curată şi salubritate.
Spania are cea mai mare speranţă de viaţă la naştere în rândul statelor din Uniunea Europeană, iar la nivel global este depăşită doar de Japonia şi Elveţia. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Washington, până în 2040 Spania ar urma să aibă cea mai mare speranţă de viaţă din lume, aproape 86 de ani, urmată de Japonia, Singapore şi Elveţia.
„Asistenţa medicală primară este asigurată de furnizorii publici, medicii de familie specializaţi şi asistente, care oferă servicii preventive copiilor, femeilor şi pacienţilor în vârstă precum şi îngrijire pacienţilor în stare cronică”, se arată în analiza realizată în 2018 de European Observatory on Health Systems and Policies, care menţionează un declin în ultimul deceniu al bolilor cardiovasculare şi a deceselor din cauza cancerului.
Cercetătorii susţin că obiceiurile alimentare ar putea oferi unele indicii cu privire la starea de sănătate a locuitorilor Spaniei şi Italiei, în condiţiile în care „dieta mediteraneană, completată cu ulei de măsline şi nuci, duce la o incidenţă mult mai mică de boli cardiovasculare chiar decât cea asociată cu o dietă bazată pe grăsimi reduse”, arată un studiu realizat de Facultatea de Medicină a Universităţii din Navarra.
În schimb, în America de Nord, Canada se plasează pe locul 6 la nivel mondial, depăşind cu mult SUA şi Mexicul, care au căzut pe locurile 35 și, respectiv, 53. Speranţa de viaţă în SUA este în scădere din cauza deceselor provocate de supradoza de medicamente şi cazurilor de suicid.
Cuba se plasează cu cinci locuri în faţa SUA, fiind singura ţară din categoria celor nu au un venit ridicat care se plasează atât de sus. Coreea de Sud a urcat şapte poziţii până pe locul 17 în timp ce China, ţară cu 1,4 miliarde de persoane, a urcat trei poziţii până pe locul 52. Speranţa de viaţă în China urmează să o depăşească pe cea din SUA până în 2040, potrivit Institute for Health Metrics and Evaluation.
La coada clasamentului sunt economiile din Africa sub-sahariană, care ocupă 27 din 30 cele mai nesănătoase ţări. Haiti, Afganistan şi Yemen sunt celelalte trei. Mauritius este cea mai sănătoasă ţară din Africa sub-sahariană, ocupând locul 74 la nivel global.