Procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Principal, au finalizat urmărirea penală și au expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unei persoane cu funcție de demnitate publică de comiterea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu (art.328 alin.(3), lit.b) din Codul penal).
Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, învinuitul, deținând funcția de viceprimar al municipiului Chișinău, iar prin Dispoziția Primarului General fiindu-i delegate atribuții din domeniul urbanistic al municipiului Chișinău, inclusiv patronarea activității Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, având calitatea de persoană cu funcției de demnitate publică în virtutea prevederilor Legii nr. 199 din 16.07.2010, cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică și art. 123 alin. (3) din Codul penal, acționând cu intenție și de comun acord cu alte persoane, contrar prevederilor Codului funciar, în lipsa unor drepturi de deținere sau posesie de către o societate cu răspundere limitată a unui teren amplasat în sectorul Râșcani al capitalei, în lipsa Avizului pozitiv al Asociației de gospodărire a spațiilor verzi, a semnat certificatul de urbanism eliberat companiei respective, prin care a fost permisă elaborarea documentației de proiect pentru construirea unui complex polifuncțional cu profil de agrement, odihnă și alimentație publică.
Tot el, conștientizând că certificatul de urbanism pentru proiectare a fost eliberat înaintea stabilirii relațiilor funciare de arendă cu compania, acționând cu intenție și de comun acord cu alte persoane, contrar prevederilor legale, în lipsa Avizului pozitiv al expertizei ecologice de stat și acordului populației din zona limitrofă a scuarului precum și contrar prevederilor art. 34 și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 591 din 23.09.1999, cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale, care prevede că „asigurarea integrităţii şi dezvoltării spaţiilor verzi constituie una din sarcinile de bază ale autorităţii centrale pentru mediu şi ale organelor ei teritoriale, precum şi ale autorităţilor publice locale”, iar „reducerea suprafeţelor spaţiilor verzi este interzisă, răspunderea deplină pentru reducerea suprafeţelor spaţiilor verzi o poartă autorităţile administraţiei publice locale şi autoritatea centrală pentru mediu”, a semnat și eliberat unei alte societăți comerciale, (cesionara de drepturi a primei companii), autorizația de construcție prin care a permis construirea unui obiectiv prin reducerea suprafeței spațiilor verzi din scuarul dat, fapte prin care a cauzat Primăriei mun. Chișinău un prejudiciu material în mărime totală de 883 000 lei, dintre care 715 000 lei – valoarea lotului de teren, precum și 168 000 lei – în rezultatul reducerii spațiilor verzi.
Învinuitul pledează nevinovat.
Urmărirea penală în cauza dată a fost finisată și expediată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru examinare în fond, iar dacă vinovăția persoanei va fi demonstrată, aceasta riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare până la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.