Business ilegal cu pariuri sportive: Cum a „spălat” un moldovean peste 35.000.000 de lei

A fost condamnat la șase ani de închisoare și a rămas fără bunuri în valoare de peste 35 de milioane de lei. Este vorba despre un bărbat de...

A fost condamnat la șase ani de închisoare și a rămas fără bunuri în valoare de peste 35 de milioane de lei.

Este vorba despre un bărbat de 62 de ani din capitală, care a pus pe roate o afacere off-shore în domeniul pariurilor sportive, desfășurate pe internet. Potrivit procurorilor, condamnatul avea rol de administrator prin procură a întreprinderii. Urmărirea penală pe numele acestuia a fost pornită în anul 2016, iar în 2018 oamenii legii l-au trimis pe banca acuzaților.

Așa cum în Republica Moldova jocurile de noroc de tip pariuri sportive pot fi organizate doar de către stat, inculpatul a identificat o șmecherie prin care să camufleze activitatea. Plățile pentru pariuri încasate de compania din off-shore erau procesate de o altă companie din țara noastră, după ce participanții la jocuri efectuau plățile prin terminalele publice din magazine, localuri sau alte locații. Ulterior, acesta coordona convertirea din portmonee electronice în lei, urmată de transferarea banilor încasați de acea companie pe conturi din Germania și Liechtenstein ale companiei din străinătate.

Pe lângă condamnarea de șase ani, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus confiscarea sumei de aproape 28 de milioane de lei. La această sumă se adaugă și sechestrul aplicat pe o jumătate de apartament din Chișinău, o jumătate de teren dintr-un oraș din centrul republicii și trei automobile de lux, precum și peste 7 300 000 de lei de pe conturile electronice ale companiei din străinătate.

Totodată cele peste 700 000 de lei ridicați la perchezițiile din 2016 din casa bărbatului vor fi confiscate în folosul statului. În ceea ce privește activitatea ilegală de desfășurare a jocurilor de noroc de tip pariuri sportive, inculpatul nu a putut fi tras la răspundere, așa cum între timp a intervenit termenul de prescripție.

In this article