BBC a confirmat decesul a cel puțin 50.000 de soldați ruși în timpul războiului din Ucraina

Numărul de decese suferite de armata rusă în cei peste doi ani de război în Ucraina a trecut pragul de 50.000, anunță miercuri BBC. BBC Rusia, publicația independentă rusă...

Numărul de decese suferite de armata rusă în cei peste doi ani de război în Ucraina a trecut pragul de 50.000, anunță miercuri BBC.

BBC Rusia, publicația independentă rusă Mediazona și voluntari au numărat decesele începând cu februarie 2022, în încercarea de a confirma un bilanț oficial. Rusia a refuzat orice comentariu public despre pierderile suferite, iar ultimul bilanț a fost oferit de Moscova în septembrie 2022.

În cel de-al doilea an de război, pe măsură ce Moscova a promovat așa-numita „strategie a mașinii de tocat carne”, publicațiile au constatat că numărul de victime a fost cu aproape 25% mai mare decât în ​​primul an.

Noile gropi din cimitire din Rusia au ajutat voluntarii să confirme decesul a numeroși soldați care au fost pe front. Ele au analizat, de asemenea, informații din surse deschise, precum rapoarte oficiale, ziare și rețele sociale.

Peste 27.300 de soldați ruși au decedat în al doilea an de război, potrivit datelor menționate, în condițiile în care armata rusă a forțat cucerirea mai multor teritorii în ciuda pierderilor umane.

Termenul „mașina de tocat carne” a început să fie folosit de analiști pentru a descrie modul în care Moscova a trimis valuri de soldați în tentativa de a suprasolicita forțele ucrainene astfel încât să fie expuse artileriei rusești.

În timp ce rușii luptau pentru orașul Vuhledar, au folosit „atacuri frontale ineficiente în stilul valului uman”, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).

O altă creștere semnificativă a numărului de victime a avut loc în primăvara anului 2023, în timpul luptelor pentru Bahmut, când gruparea de mercenari Wagner a ajutat Rusia să captureze orașul. Liderul Wagner, Evgheni Prigojin, a estimat pierderile grupului său în acea perioadă la 22.000.

Capturarea de către Rusia a orașului Avdiivka, din estul Ucrainei, în toamna trecută, a dus, de asemenea, la o nouă creștere a numărului de decese.

Bilanțul de 50.000 de decese este de opt ori mai mare decât singurul oferit de Moscova, în septembrie 2022. Numărul real de decese este probabil mult mai mare, subliniază BBC. În acest bilanț nu este inclus și numărul de decese din rândul milițiile pro-ruse din zonele ocupate din Donețk și Luhansk, în estul Ucrainei.

La rândul ei, Ucraina oferă date despre numărul de decese din rândul armatei sale. În februarie, când s-au împlinit doi ani de război, președintele Volodimir Zelenski a spus că 31.000 de soldați ucraineni au fost uciși, dar estimările, bazate pe datele serviciilor de informații americane, spun că numărul real al victimelor este mult mai mare.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article