Autoritățile declară că sunt pregătite să înfrunte COVID-19: Vor fi activate mai multe spitale, dar și un centru de triere, la Moldexpo

Autoritățile medicale din Moldova sunt pregătite să facă fată unui număr mare de persoane infectate cu noul tip de coronavirus. Președintele Igor Dodon a făcut acest anunț...

Autoritățile medicale din Moldova sunt pregătite să facă fată unui număr mare de persoane infectate cu noul tip de coronavirus. Președintele Igor Dodon a făcut acest anunț astăzi, în cadrul unui briefing de presă.
“Avem trei nivele de spitale, la toate nivelurile sunt pregătite spațiile. De asemenea, s-a luat decizia de a crea un centru de triere la Moldexpo. Cel mai probabil acest centru va fi funcțional în următoarele două zile. Cei care sunt cu suspiciuni acum sunt aduși la Toma Ciorba, dar noi am decis să fie duşi la Moldexpo, să mu stea ambulanțele în rând l Toma Ciorbă, cum stau acum”, a precizat şeful statului.

Şi ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu a declarat că vor fi activate spitale suplimentare, pentru a interna persoanele bolnave de COVID-19.

“Am început internările la Bălti, am activat spitalul din Căușeni, azi va fi activat spitalul Arhanghelul Mihail. Pe parcursul săptămânii curente vor fi activate mai multe spitale raionale, unde vor fi plasate persoane cu COVID-19”, a precizat Viorica Dumbrăveanu.
Amintim că în Republica Moldova au fost înregistrate 263 de cazuri de infectare cu nou tip de coronavirus. Cei mai mulți bolnavi sunt din municipiul Chişinău – 103 persoane. Pe locul doi este raionul Soroca şi Ştefan Vodă cu 26 şi, respectiv, 25 de cazuri.

In this article