Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a emis ordine de înghețare pe conturi bancare în valoare de peste 1 200 000 de euro și 1 232 270 de lei (echivalentul a 25 de milioane de lei) și a primit confirmarea sechestrelor pe alte 2 675 875 de lei, aplicate anterior.
De asemenea, două automobile de model Porsche Cayenne S din 2016 și Lincoln MKC din 2015 au fost preluate în administrare, săptămâna trecută.
Potrivit CNA agenția mai raportează primirea a 5 delegații spre executare pe o cauză penală în privința a 3 subiecți, alte 3 delegații pe 3 cauze penale fiind finalizate. La moment, în procedură sunt 88 de delegații pe 60 de cauze penale în privința a 124 de subiecți cu diferit statut procesual.
Pe parcursul săptămânii trecute, ARBI a expediat 100 de demersuri cu solicitări de informații către furnizorii de date.
Alte subdiviziuni ale CNA raportează finalizarea a 9 expertize judiciare, transmiterea a 10 cauze penale procurorilor cu propunere de remitere în instanța de judecată, 22 de rapoarte de expertiză anticorupție și 14 avize transmise autorilor de proiecte de acte normative și legislative.
În perioada menționată au fost organizate 8 instruiri anticorupție pentru funcționarii publici, au fost definitivate 5 analize operaționale și au fost eliberate 123 de caziere de integritate.
În cancelaria CNA s-au înregistrat peste 1400 de materiale, la Linia Națională Anticorupție au fost recepționate 32 de apeluri, iar Serviciul juridic a participat la 23 de ședințe de judecată.
În izolatorul CNA sunt 3 persoane arestate, alte 4 persoane vizate în dosarele CNA sunt plasate în arest preventiv la Penitenciarul 13.