ANSA vine cu recomandări privind eradicarea ambrosiei

Ambrosia este o planta foarte răspandita la noi, în Republica Moldova, dar care este foarte periculoasă pentru sănătatea omului, în special, pentru persoanele care sunt alergice sau suferă...

Ambrosia este o planta foarte răspandita la noi, în Republica Moldova, dar care este foarte periculoasă pentru sănătatea omului, în special, pentru persoanele care sunt alergice sau suferă de astm bronșic, potrivit unu comunicat al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, transmite Breaking News cu referire la democracy.md.

În acest sens, dar și din cauza că în luna august -septembrie, polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze. ANSA vine cu recomandări privind eradicarea ambrosiei.

Astfel, la depistarea buruienii este necesară suprimarea sau eradicarea nemijlocită a plantei, prin:

– smulgerea din rădăcină sau tăierea repetată, cel puţin de trei ori, înainte de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului;

– eradicarea prin lucrări agricole, ca de exemplu săpat, tăiat – cosit manual sau mecanic;

Ambrosia poate fi în lăturată şi cu ajutorul  erbicidelor. Pentru terenurile necultivate, margini de drumuri, terasamente de cale ferată, o soluţie ar fi erbicidele totale, pe bază de glifosat sau cosirea, de preferat înaintea înfloririi, evitându-se astfel apariţia polenului răspunzător de alergii.

În comunicatul instituției se mai precizează că persoanele care nu se vor conforma și nu vor interprinde măsuri de îndepărtarea a acestor plante, riscă amenzi de la 3 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 24 la 48 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 48 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

In this article


Join the Conversation