Andrei Năstase a spus că nu își vor mai permite „sacrificiul politic unilateral”

Reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA) vin cu „un ultim apel” către Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Liderul PPDA Andrei Năstase a spus într-un live pe Facebook că...

Reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA) vin cu „un ultim apel” către Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Liderul PPDA Andrei Năstase a spus într-un live pe Facebook că nu își vor mai permite „sacrificiul politic unilateral”. Asta după ce PAS și-a înaintat deja candidatul pentru alegerile parlamentare noi de pe circumscripția nr. 38 Hîncești.

„Această dispersare este extrem de îngrijorătoare și trădează o tratare egoistică a situației, mai ales că niciun partid din cele la care facem referinţă nu și-au argumetat concludent refuzul de a se solidariza şi nici nu a înaintat pretenţii la adresa candidatului propus de formațiunea noastră. Facem un ultim apel la rațiunea forțelor de centru dreapta, în vederea remedierii situației și susținerii unui candidat unic la alegerile din circumscripția nr. 38 Hîncești.

În contextul ultimelor manifestări de egoism politic al unor partide de centru dreapta, PPDA nu mai poate să-și permită sacrificiul politic unilateral”, a spus liderul PPDA, transmite Noi.md cu referire la TV8. Mai mult, Năstase a precizat că a observat „lipsa progresului” și la înaintarea unui candidat nepartinic din partea PPDA, pentru alegerile prezidențiale, care vor avea loc în toamna acestui an.

„În afară de acțiunile iresponsabile în procesul înaintării candidaților pentru scrutinul parlamentar, am constatat lipsa progresului și în discutarea ofertei PPDA pentru identificarea unui candidat comun nepartinic din partea partidelor proeuropene și naționale pentru alegerile prezidențiale. Astfel, sutem obligați să menționăm că în cazu în care într-un timp foarte scurt propunerea noastră nu va fi agreată, PPDA va înainta propriul candidat pentru alegerea șefului statului”, a atenționat fostul minitru de interne.

Amintim că PAS a înaintat-o pe fosta ministră a Justiției Olesea Stamate, candidat pentru alegerile parlamentare noi din Hîncești, care vor avea loc pe 15 martie. Acum o zi, Platforma DA a anunțat că nu va înainta un candidat pentru alegerile parlamentare noi de pe circumscripția 38 Hîncești. Asta după ce ieri Mihai Druță, despre care conducerea PPDA spunea la sfîrșitul săptămînii trecute că ar putea fi candidatul formațiunii, a refuzat să se înscrie în cursă.

In this article


Join the Conversation