Adolescentă care droga și exploata sexual alte adolescente, în Chișinău – plasată în arest

O minoră în vârstă de 17 ani, a fost plasătă în arest preventiv fiind învinuită de  trafic de copii în scop sexual, în Chișinău. Astfel, ofițerii Centrului pentru...

O minoră în vârstă de 17 ani, a fost plasătă în arest preventiv fiind învinuită de  trafic de copii în scop sexual, în Chișinău.

Astfel, ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, în cadrul dosarului aflat în exercitarea procurorilor PCCOCS, au stabilit faptul că în perioada 2018-2020, adolescenta le determina pe alte adolescente, care veneau din familii social vulnerabile, să consume droguri și să presteze servici sexuale, în scop comercial.

În prima etapă, aceasta făcea cunoștință și selecta viitoarele victime pe rețelele de socializare, dar și din rândul elevelor din gimnaziul în care învăța și ea. Ulterior, identifica clienții, stabilea condițiile și închiria spații locative în diferite sectoare ale capitalei în acest scop. De multe ori, victimele erau expuse chiar în stradă, mai exact pe șoseaua Calea Moșilor din capitală.

Zilnic, adolescentele cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, deserveau în jur de 5-8 clienți, iar banii primiți de la aceștia erau luați de către învinuită. În schimb, adolescentele primeau doar hrană și droguri de tip PVP (denumite „sare”).

Adolescenta a fost reținută în sectorul Ciocana al capitalei. După reținerea ei pentru un termen de 24 de ore, în data de 6 mai 2020, procurorii PCCOCS i-au înaintat învinuirea și au solicitat plasarea ei în arest preventiv pentru 30 de zile, în scopul continuării investigațiilor. Demersul procurilor a fost admis de către judecătorul de instrucție, cu eliberarea mandatului de arest pentru 25 de zile. Dacă îi va fi demonstrată vinovăția în instanța de judecată, în virtutea faptului că nu atins vârsta majoratului, învinuita riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 12,5 ani.

Adolescentei i-au fost asigurate serviciile pedagogului, psihologului și apărătorului. De consiliere psihologică vor beneficia și victimele învinuitei.

Precizăm că, victimele originare din suburbiile capitalei și raioanele centrale ale țării, erau impuse să presteze servicii sexuale chiar și în perioada de pandemie, fapt care are un impact major asupra măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, întreprinse de către autorități.

 

In this article