Zeci de ani au fost nevoiți localnicii din comuna Biești să meargă prin noroi și gropi, pe drumul care leagă satele Cihoreni și Biești. Ei au implorat în repetate rânduri fostele autorități ale localității și raionului Orhei să întreprindă măsuri, însă vocea lor nu a fost auzită. Iar singurul căruia i-a păsat de această problemă a fost un membru al echipei lui Ilan Șor, care patru ani în urmă a devenit primarul comunei Biești – Grigorii Sfecla.
Banii pentru lucrările de construcție au fost alocați de Consiliul raional Orhei și sponsorii identificați de către omul de afaceri și filantropul Ilan Șor. Un tronson cu o lungime de 500 de metri, și cu o lățime de peste 5 metri, realizat la cele mai înalte standarde, a fost dat în exploatare.
„Drumul era catastrofal, când am devenit primar al comunei. Niciodată nu fusese asfaltat. După fiecare ploaie, ninsoare, nu se putea de mers pe el – nici pe jos, nici cu mașina. Tare greu era pentru copiii din Cihoreni, care frecventează școala și grădinița din Biești. Erau nevoiți să meargă prin glod, cu încălțăminte de schimb după ei. Dar cu suportul echipei mele, cu care mă mândresc, am reușit să rezolvăm această problemă, și să oferim confort oamenilor din comună. Mulțumesc din suflet liderului nostru Ilan Șor, președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu și Cristinei Cojocari, reprezentantul lui Ilan Șor în raionul Orhei”, a relatat Grigorii Sfecla.
Dinu Turcanu i-a felicitat pe localnici cu ocazia inaugurării drumului, și i-a asigurat că echipa lui Ilan Șor va continua să îmbunătățească infrastructura rutieră și socială din comuna Biești.
“Acest proiect demonstrează că dacă există intenții bune și voință, nimeni nu ne poate împiedica să facem lucruri frumoase pentru oameni. Mă bucur mult pentru copilași, vor merge la școală și grădiniță pe un drum asfaltat și curat. Mai mult decât atât, vor avea posibilitatea să se deplaseze cu bicicletele, trotinetele și rolele. Vom depune eforturi să facem fapte bune pentru Dumneavoastră. Ne dorim ca acești copiii, atunci când vor crește, să rămână în comună și să pună umărul le dezvoltarea ei”, a subliniat Dinu Țurcanu.
Cristina Cojocaru le-a mulțumit sătenilor pentru încrederea acordată echipei lui Ilan Șor, fapt care a făcut posibil construcția drumului. Cu implicarea acesteia, în ultimii doi ani, în comună a fost instituit iluminatul stradal și a fost construit un apeduct. De asemenea, au fost amenajate stații și un teren de joacă.
“Am reușit să ducem la bun sfârșit încă un proiect important pentru Dumneavoastră. Ne dorim să facem încă multe alte lucruri frumoase pentru localitate. Tot ce am implementat aici până în prezent a fost posibil, în primul rând, datorită Dumneavoastră. Pentru că ați avut încredere în echipa noastră. Vă asigurăm, vom continua să implementăm proiecte de infrastructură importante în comună!” a subliniat Cristina Cojocari.
Și Ilan Șor a transmis un mesaj sătenilor. El i-a încredințat de suportul său și intențiile de a continua faptele bune.
“Pentru mine Moldova dezvoltată și prosperă înseamnă fapte concrete și proiecte realizate. Noi am demonstrat că putem, cu forțe proprii, să construim o Moldovă frumoasă și prosperă. Dumneavoastră aveți încredere în noi, iar noi investim în calitatea vieții comunei și într-un viitor fericit pentru copiii Dumneavoastră. Vă iubim!”, a declarat Ilan Șor.
Construcția drumului în comuna Băiești este unul dintre sutele de proiecte de infrastructură realizate cu succes de echipa lui Ilan Șor, în ultimii ani, pe teritoriul raionului Orhei. Iar faptele bune vor continua, în ciuda obstacolelor create de regimul politic criminal Sandu-PAS, a concluzionat Ilan Șor.