Procurorii de la Bălți anunță că, la 28 februarie 2024, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Bălți, sediul Central, prin care un bărbat în vârstă de 58 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor și huliganism agravat, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, la data de 06 decembrie 2023, în jurul orelor 12:00, inculpatul, aflându-se în curtea unui bloc locativ din mun. Bălţi în rezultatul unui conflict apărut spontan între acesta şi un bărbat, l-a înjunghiat cu un cuțit, pe care îl avea în buzunar, aplicându-i mai multe lovituri în regiunea inimii și altor regiuni ale corpului. Ca rezultat al leziunilor corporale suportate, victima a decedat în câteva zile la spital.
În privința inculpatului, a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.