O casă de locuit a explodat în orașul Leova

O persoană a primit combustii termice după producerea unei deflagrații în urma scurgerii de gaz de la aragazul defect. Cazul a avut loc pe data de 6 aprilie...

O persoană a primit combustii termice după producerea unei deflagrații în urma scurgerii de gaz de la aragazul defect.

Cazul a avut loc pe data de 6 aprilie 2024 în orașul Leova. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:58, iar potrivit informațiilor înregistrate o deflagrație a avut loc într-o casă de locuit.

La fața locului au intervenit angajații secției situații excepționale Leova, care au stabilit că în urma exploziei incendiul nu s-a produs, iar locuința cu suprafața de 144 m2 a fost distrusă în totalitate. Proprietarul casei, un bărbat de 50 de ani s-a ales cu arsuri de gradul I și II în regiunea membrilor superioare și fața. Acesta în stare conștientă de gravitate medie a fost preluat de medici la spitalul raional pentru îngrijiri necesare.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii au stabilit că deflagrația s-a produs în urma scurgerii de gaz după ce proprietarul a încercat să-l repare de sine stătător, fiind depistate unele defecțiuni.

Toate circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele responsabile.

În acest context, IGSU avertizează repetat populația despre respectarea regulilor de siguranță la utilizarea instalațiilor conectate la gaze naturale.

Astfel, după finalizarea utilizării, aragazul alimentat la gaze naturale trebuie să fie oprit. La părăsirea locuinței aragazul trebuie să fie neapărat deconectat.

Totodată, salvatorii îndeamnă oamenii să monteze corect instalațiile conectate la gaze naturale, să verifice sistematic funcționalitatea acestora, iar în cazul în care s-au defectat să solicite ajutorul specialiștilor.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024, au fost înregistrate 7 deflagrații în urma utilizării necorespunzătoare a instalațiilor alimentate de la gaze naturale.


 

 

 

 

 

In this article