Trei persoane au fost reținute în cadrul acțiunilor penale desfășurate în legătură cu finanțarea ilegală a partidelor și spălare de bani.
Este vorba despre foști angajați ai instituțiilor de forță, inclusiv doi colonei în rezervă. Oamenii legii au reușit să identifice nu doar persoanele care repartizează banii în teritoriu, ci au identificat și unul dintre apartamentele conspirative unde banii erau puși în plicuri pentru a fi repartizați.
În momentul reținerii persoanei din apartamentul respectiv, la el au fost depistați 600 de mii de lei. Dar în total suma se ridică la peste 5,5 milioane de lei.
Detalii au fost prezentate într-o conferință de presă de către conducătorii Inspectoratului General al Poliției și Procuraturii Anticorupție.
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că în ultima perioadă au fost realizate mai multe măsuri procesuale care demonstrează intențiile unor exponenți ai grupărilor criminale, care prin intermediul unor partide politice realizează aceste acțiuni.
Pe 1 martie s-a desfășurat o operațiune în urma căreia au fost reținuți cei doi colonei în rezervă.
Pe parcursul ultimilor săptămâni, oamenii legii au reușit să constate transmiterea de sume de cel puțin 3,5 milioane de lei. Banii erau destinați pentru unele acțiuni care au fost realizate în campania electorală în perioada septembrie-octombrie.
Banii au început a fi distribuiți abia acum pentru a nu putea fi imputată finanțarea ilegală a campaniei electorale, precizează Viorel Cernăuțeanu.
Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, există mai multe dosare legate între ele care vizează finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani.
Și acele dosare au un element comun – faptul că există un grup criminal organizat condus de Ilan Șor, care finanțează în mod ilegal activitatea partidelor politice și a candidaților în alegeri.
Șefa PA a mai spus că în 2023 au fost intentate mai multe dosare penale, în cadrul cărora au fost desfășurate peste 140 de percheziții și au fost audiați peste 350 de martori.
În jur de 20 de persoane au statut de bănuit sau învinuit. „În ceea ce ține de dosarul de finanțarea fostului partid Șor, sunt circa 60 de persoane cu statut de învinuit. În iunie 2023 a fost trimis în judecată conducătorul, autorul acestei infracțiuni, deputata Marina Tauber și persoana juridică, partidul Șor (declarat neconstituțional, n.r.)”, a mai spus Veronica Dragalin.