Peste 60 de militari moldoveni participă la exercițiul „KFOR 33 Mission Rehearsal Exercise”, care se desfășoară în perioada 26 ianuarie – 14 februarie, la Centrul de instruire militară din Hohenfels, Germania.
Potrivit Ministerului Apărării, scopul exercițiului este pregătirea contingentelor militare a ţărilor participante pentru ulterioara detaşare în misiunea de menţinere a păcii din Kosovo.
Alături de contingentul moldovenesc, la modulele de instruire participă militari din Albania, Armenia, Letonia, România, Italia, Macedonia de Nord, Slovenia şi Statele Unite ale Americii.
Participarea la exercițiul „Mission Rehearsal Exercise” face parte din Planul de activitate externă al Ministerului Apărării pentru anul 2024.
De notat că militarii Armatei Naționale participă la exercițiile din Germania începând cu anul 2012.