Ajutor rapid: Echipa lui Ilan Șor aduce acasă moldoveni din zonele de război

În timp ce autoritățile nu întreprind nici o acțiune, Ilan Șor și echipa sa îndeplinesc atribuțiile statului în vederea salvării cetățenilor moldoveni din Israel. Din Israel în țară...

În timp ce autoritățile nu întreprind nici o acțiune, Ilan Șor și echipa sa îndeplinesc atribuțiile statului în vederea salvării cetățenilor moldoveni din Israel. Din Israel în țară a revenit un alt grup mare de conaționali, care a beneficiat de tot suportul și susținerea necesară. Oamenii sunt fericiți că acum se află în siguranță, datorită lui Ilan Șor.

,,Situația e complicată, e război. Este foarte trist că oamenii nu pot reveni acasă. Păcat că statul nu face nimic. Este foarte bine că sunt astfel de oameni ca Ilan Șor. Sunt fericit că am ajuns acasă. Au reacționat chiar a doua zi după ce am solicitat să fiu ajutat. Sper că toți vor reveni acasă în siguranță”, a declarat un pasager al avionului.

Pentru majoritatea cetățenilor moldoveni, ajutorul necondiționat al lui Ilan Șor este singura posibilitate de a se salva de război și de a revini acasă. Bilete la avion practic nu mai există, iar cele care încă mai pot fi găsite au prețuri exorbitante.

,,Alte variante au existat, dar biletele s-au scumpit până la 1000 de euro. Dacă nu ai acești bani, alte soluții nu sunt. Îi mulțumesc lui Ilan Șor că ne-a ajutat”, a spus un alt pasager. ,,Am completat formularul la ora trei ziua, iar a doua zi, la ora zece dimineața, mi-au comunicat numărul cursei. Îi mulțumesc lui Ilan Șor. Se vede că el ajută oamenii atunci când ei au mare nevoie de asta”, a spus un moldovean care a fost ajutat să revină acasă.

La Aeroportul din Chișinău, conaționalii noștri au fost întâmpinați de deputații din Parlament, Marina Tauber, Reghina Apostolova și Vadim Fotescu. Reprezentanții lui Ilan Șor s-au ocupat de tot procesul, inclusiv de alimentația oamenilor.

,,Statul nostru nu face nimic pentru a organiza curse charter, așa cum fac alte țări, și îi lasă pe cetățenii noștri în voia sorții. Oamenii sunt nevoiți să-și rezolve problemele fie cu bani mulți, fie cu ajutorul lui Ilan Șor”, a declarat Vadim Fotescu.

Deputatul a menționat că subiectul alocării a patru milioane de lei din bugetul de stat pentru evacuarea cetățenilor moldoveni va fi examinat în Parlament abia miercuri. Timpul se scurge însă rapid, dar la mijloc este viața cetățenilor noștri.

„Plângi când înțelegi prin ce trec concetățenii noștri, dar în același timp, inima se umple de bucurie de la faptul că reușim să-i ajutăm. În timp ce guvernul nostru privește această situație cu indiferență, Ilan Șor a venit în ajutorul oamenilor cu viteza fulgerului. Echipa noastră va continua să facă tot posibilul pentru a-i ajuta pe toți cei care au nevoie de ajutor”, a spus deputatul Regina Apostolova.

Deputatul Marina Tauber a menționat că în Codul Penal este un articol cu privire la situațiile în care cetățenii sunt lăsați în pericol.

,,Nu este pentru prima dată când Ilan Șor și echipa noastră muncesc în locul Maiei Sandu și a Guvernului. Apropo, pentru situații similare, când oamenii sunt lăsați în voia sorții, Codul Penal prevede un articol, despre care, se pare, Maia Sandu și Dorin Recean nu cunosc. Împreună cu colegii noștri am făcut câteva solicitări oficiale, referitor la situația creată, pentru a fi cercetat cazul și a fi pedepsiți cei responsabili. Evident, acum nu vor fi luate măsurile necesare, dar astfel de crime nu au termen de prescripție. Și asta înseamnă că, într-o bună zi, aceste persoane vor răspunde pentru crimele lor”, a spus Marina Tauber.

Aceasta a fost deja a treia cursă charter organizată de Ilan Șor. Cu avionul respectiv acasă au ajuns 275 de persoane. 2500 de conaționali din Israel au expediat solicitări prin care au rugat să fie repatriați. Aproape o pătrime dintre ei au revenit deja acasă.

      

In this article