Ieri, 20 aprilie, poliţia din Moldova atenţiona şoferii că va desfăşura un adevărat maraton de radare pe traseele ţării şi că acestea vor fi prezente peste tot.
Se pare că poliţiştilor le-a fost dată mână liberă şi la ingeniozitate, întrucât astăzi un poliţist din Chişinău a fost surprins stând cu radarul de la înălţimea unei clădiri în construcţie de pe traseul M2 din perimetrul localităţii Stăuceni, municipiul Chişinău, transmite breakingnews.md cu referire la piațaauto.md.
Acesta a urcat la etajul superior al construcţiei şi chiar dacă edificiul nu avea încă o perete sau cel puţin o balustradă, poliţistul s-a apropiat destul de mult de marginea acesteia, ţintind spre şoferii care nu se aşteptau să fie vizaţi de un radar dintr-o asemenea poziţie. În Stăuceni, pe această porţiune de drum, banda de mijloc şi din stânga au limită de viteză de 70 km/h, în timp ce banda dreaptă are limită de 50 km/h.
Vezi totul în video-ul scurt de mai jos, filmat de un trecător de cealaltă parte a drumului.