Guvernarea PAS și Maia Sandu fac tot posibilul pentru ca mitingul de duminică, în care se va insista ca Guvernul să plătească integral facturile cetățenilor pentru lunile de iarnă, să nu aibă loc. Mai mult, membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” sunt șantajați și amenințați cu dosare penale, dacă vor participa la acțiunea din 19 februarie. Despre aceasta a anunțat vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, în cadrul unui briefing de presă, susținut la Parlament.
„Frica regimului de nemulțumirea cetățenilor, care este în creștere, îi înnebunește cu totul. În aceste zile, am aflat că ai noștri colegi din diferite raioane, precum și de la Chișinău, sunt intimidați și amenințați cu dosare penale ilegale, dacă vor participa la acțiunile în care vor fi aduse critici la adresa guvernării. Și cetățenii de rând, care au o altă viziune, sunt supuși presiunilor. Primim foarte multe semnale că se face tot posibilul pentru ca mitingul de duminică, în care se va cere achitarea facturilor cetățenilor pentru lunile de iarnă, să nu aibă loc. Eu am fost arestată timp de jumătate de an, cunosc foarte bine metodele procurorilor, care respectă indicațiile guvernării uzurpatoare. Indiferent de numărul dosarelor penale pe care le deschideți, noi vom continua lupta”, a dezvăluit Mariana Tauber.
Deputatul Marina Tauber a reiterat că mitingul de duminică, de la ora 13:00, din fața Parlamentului, va fi unul pașnic.
„Nimeni nu pregătește niciun fel de destabilizări. Acțiunea Mișcării Pentru Popor, pe care o sprijină și Partidul „ȘOR”, va fi una pașnică. Dacă nu vreți ca oamenii să iasă în stradă, atunci trebuie să-i ascultați și să le acordați ceea ce li se cuvine. Joi, a fost organizat un flashmob la Parlament. De ce nu ați ieșit să discutați cu cetățenii, să le explicați unde sunt banii oferiți țării noastre de către parteneri externi drept credite și granturi?”, a adăugat Marina Tauber.
Potrivit lui Tauber, reprezentanții guvernării sunt cei care, de fapt, pun la cale provocări.
„Cerem regimului să pună capăt oricăror provocări, să renunțe la șantajul și presiunile la adresa membrilor Partidului „ȘOR”, precum și a cetățenilor de rând. Toate aceste acțiuni ale regimului, împotriva drepturilor oamenilor de a participa la acțiuni pașnice, sunt ilegale și vor fi, ulterior, calificate, conform legii, cu tragerea la răspundere a celor care încălcă principiile democratice și ale statului de drept”, a mai menționat Marina Tauber.
La final, deputatul Marina Tauber a făcut un nou apel către toți ambasadorii și partenerii de dezvoltare să intervină și să curme acțiunile criminale ale guvernării. De asemenea, Marina Tauber îi îndeamnă pe aceștia să vină la mitingul de duminică, pentru a se convinge că acesta se desfășoară în mod pașnic, dar și pentru a li se adresa direct cetățenilor.