Documente falsificate au prezentat cinci cetățeni ai Ucrainei în timpul controlului trecerii frontierei de stat. Patru dintre aceștia au fost depistați la cursa internațională Moldova-Cehia, legitimându-se în baza pașaportelor contrafăcute, iar a cincea persoană – cu permisul de conducere neveridic.
Incidentele au fost consemnate în după – amiaza zilei de ieri, 18 mai 2022, în punctele de trecere a frontierei Costești și Otaci.
În primul caz, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni privind legalitatea intrării în țară a celor patru cetățeni, fapt ce au dispus verificări suplimentare. Ca urmare, pașapoartele care ar fi emise de autoritățile ucrainene nu indeplineau conditiile de formă si fond ale unuia autentic, toate fiind falsificate. La audieri, persoanele au declarat că prin poștă au primit documentele de la autoritățile de stat ale Ucrainei.
În mod ”legal” ar fi obținut permisul de conducere și cel de-al cincilea cetățean ucrainean. La trecerea frontierei de stat, bărbatul a fost informat că documentul conține indici clari de falsificare și nu i se va permite intrarea în Moldova la volanul mașinii.
Pe ilegalitățile descoperite, în continuare se defășoară măsuri de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în acte oficiale. Documentele falsificate au fost ridicate și transmise spre expertiză.