Ministrul Apărării Pavel Voicu a avut o întrevedere cu membrii Congresului Statelor Unite ale Americii, Rebecca Leggieri, Hayden Milberg şi Charles Newt McKissick, transmite Breaking News.
Stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-americane pe segment militar, situaţia regională, reforma Armatei Naţionale, colaborarea cu partenerii străini şi organizaţiile internaţionale, dar şi programele şi proiectele de asistenţă implementate în sectorul de apărare al Republicii Moldova au constituit principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii.
Oficialii au discutat, în acest sens, despre realizările Ministerului Apărării în modernizarea Armatei Naţionale, obiectivele de profesionalizare a instituţiei, precum şi importanţa participării în misiuni de menţinere a păcii cu mandat internaţional.
Ministrul Apărării a mulţumit Guvernului SUA pentru sprijinul oferit în pregătirea şi instruirea militarilor moldoveni la exerciţii şi la cursuri specializate, reformarea şi transformarea instituţiei de apărare şi realizarea unor programe de asistenţă, printre care Iniţiativa de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI).
La final, părţile au convenit asupra continuării cooperării bilaterale şi reformării sectorului de apărare şi securitate din ţara noastră.
Ulterior, delegaţia Congresului SUA a efectuat o vizită în Tabăra Militară 142, pentru a se familiariza cu tehnica militară şi echipamentul din dotarea unităţilor.