Un bărbat ar fi fost ademenit sub pretextul unei tranzacții și atacat în apropiere de Chișinău

Un presupus atac tâlhăresc, soldat cu incendierea unui automobil și rănirea gravă a unui bărbat, ar fi avut loc în apropierea municipiului Chișinău. Informațiile au fost făcute publice...

Un presupus atac tâlhăresc, soldat cu incendierea unui automobil și rănirea gravă a unui bărbat, ar fi avut loc în apropierea municipiului Chișinău. Informațiile au fost făcute publice de jurnalistul Vadim Ungureanu și ulterior comentate de deputatul Vasile Costiuc, care acuză autoritățile că nu au informat opinia publică despre acest caz.

Într-o postare pe canalul său de Telegram, Vadim Ungureanu susține că victima ar fi ginerele omului de afaceri Vasilie Gaidjiu din Hâncești. Potrivit jurnalistului, bărbatul ar fi fost atras de mai multe persoane sub pretextul unei tranzacții privind cumpărarea de rapiță, iar întâlnirea ar fi avut loc în apropierea localității Sângera.

Conform aceleiași surse, odată ajuns la locul stabilit, bărbatul ar fi fost atacat. Agresorii i-ar fi pus o pungă pe cap și ar fi încercat să-l stranguleze. Victima ar fi reușit să scape și să fugă, iar atacatorii i-ar fi incendiat ulterior automobilul.

Vadim Ungureanu afirmă că una dintre ipotezele investigate ar fi o tentativă de răpire, urmată de o posibilă tentativă de estorcare a banilor de la omul de afaceri.

La scurt timp, deputatul Vasile Costiuc a publicat un mesaj video pe rețelele sociale, în care a calificat incidentul drept „un atac banditesc ca în anii ’90”.

Potrivit acestuia, victima ar fi fost ademenită la o întâlnire cu presupuși cumpărători și constrânsă să transfere bani din conturile sale. Costiuc susține că bărbatul a reușit să scape din mâinile agresorilor, însă în prezent s-ar afla internat în secția de terapie intensivă, în stare gravă.

Deputatul a declarat, de asemenea, că automobilul victimei a fost incendiat și a acuzat Inspectoratul General al Poliției că nu a informat public despre incident.

„De ce mușamalizați cazul? De ce presa nu cunoaște despre el? De ce nu ați emis un comunicat?”, a întrebat Vasile Costiuc, solicitând o anchetă și măsuri pentru combaterea criminalității.

Până la această oră, autoritățile nu au oferit o reacție oficială și nu au confirmat informațiile apărute în spațiul public.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article