
O fetiță în vârstă de 11 ani și-a pierdut viața, iar fratele ei de șapte ani a fost transportat la spital, după ce ambii s-au electrocutat în curtea unei gospodării din municipiul Bălți. Tragedia s-a produs astăzi, în jurul orei 17:10.
Potrivit informațiilor preliminare, copiii s-ar fi electrocutat în timp ce se aflau în curtea locuinței. Primele date ale anchetei indică faptul că incidentul ar fi fost provocat de utilizarea unui prelungitor electric defect.
La fața locului au intervenit polițiștii, care desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.
În contextul acestui caz, oamenii legii îndeamnă părinții și îngrijitorii să manifeste o atenție sporită față de siguranța copiilor. Aceștia recomandă supravegherea permanentă a minorilor, evitarea utilizării aparatelor electrice de către copii în lipsa unui adult și înlocuirea imediată a echipamentelor electrice deteriorate sau defecte.
„Un moment de neatenție poate avea consecințe ireversibile. Aveți grijă de cei mici”, au transmis reprezentanții Poliției.

