25 de profesori din țara noastră vor fi instruiți de experți din Republica Coreea

În data de 29 iulie, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a avut o întrevedere cu un grup de experți din Provincia Jeju, Republica Coreea, care în...

În data de 29 iulie, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a avut o întrevedere cu un grup de experți din Provincia Jeju, Republica Coreea, care în perioada 30 iulie – 1 august vor desfășura la Chișinău cursuri de formare profesională pentru 25 de profesori de informatică din mai multe instituții de învățământ din țară, transmite Breaking News.

Cursurile de instruire se vor desfășura în incinta Centrului Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, care în toamna anului 2018 a fost dotat cu un sistem performant pentru videoconferințe, oferit de Oficiul Special Guvernamental pentru Educație al Provinciei Jeju din Republica Coreea. Formatorii și specialiști coreeni vor prezenta profesorilor din țara noastră tehnici moderne de predare în domeniul TIC, precum și metode de integrare a tehnologiilor informaționale în sistemul educațional.

Menționăm că aceste cursurile sunt organizate în baza Memorandumului de înțelegere privind cooperarea în domeniul Tehnologiilor Informaționale și Comunicaționale semnat între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova și Oficiul Special Guvernamental pentru Educație al Provinciei Jeju din Republica Coreea, la 28 martie 2018.Acordul mai prevede donarea în trei tranșe anuale a 450 de computere pentru dotarea instituțiilor de învățământ general din Republica Moldova, precum și participarea a 60 de cadre didactice la cursuri de formare în domeniul TIC în Republica Coreea.

In this article


Join the Conversation